:]

"Linistea va curge in mine..

Ma eliberez. Am invatat si eu ca,defapt,visele pot muri. Si nu doar atat,pot chiar omori. Nu ma mai doare nimic,sincera sa fiu. Ma acopar cu o continua indiferenta. Nu ma bucura asta dar era timpul sa las amintirile sa plece.
Am ajuns sa te vad in orice persoana care trece pe langa mine,in fiecare melodie pe care o ascult,in fiecare vis din fiecare noapte interminabila. Si inca mai am impulsul ala stupid de a pleca,de a lasa tot in urma doar ca sa te gasesc. Dar mi-e teama de ce as putea gasi..poate o dezamagire mai mare decat cea pe care o traiesc acum."

Postare neterminata. Intre timp s-au schimbat cate ceva. In bine,cred.. inca tind sa cred ca singura chestie care nu se va schimba niciodata la mine e zambetul ironic. Partea buna e ca reapare si celalalt.. zambetul ala din suflet,de fericire..
Nu stiu ce spuneti voi dar mie mi-e dor. De mine,de noi,de ce se intampla acum un an,doi.. sau mai mult. Cine stie? Dar m-am plictisit sa ma tot intorc in trecut si sa am tot felul de regrete de genul asta si sa nu fiu capabila sa ma bucur. Si,sincer vorbind,acum chiar am motive sa ma bucur. Acum chiar vreau sa-mi traiesc prezentul..
Ma seaca cum asa-zisi prieteni mi-au dat gara de la distanta asa si mi-au mai scos si vorbe da' se trece peste,trebuie sa imi vars nervii pe alocuri si asta a fost.
"Fratii sunt tot frati cand tovarasii sunt pa.."
Cam asa sta treaba,de ce sa ma ascund? Am gresit,au gresit si s-au dus. Da' daca tot va duceti,fir-ar sa fie,macar faceti-o cu demnitate. Asta e tot ce cer,macar respectul ala pe care il acord eu sa mi se acorde si mie. Daca tot s-au intamplat niste treburi si nu prea mai e cale de intoarcere nu e mai usor sa taca toata lumea din gura?
Si maine.. mda,pentru prima oara dupa muuult timp mi-e frica. Recunosc. La modu' la care nu stiu daca o sa mai merite sa depun vreun efort. Si e stresant fiindca stiu ca indiferent daca merita sau nu stiu ca va trebui sa ies din asta si fiindca mi-am dat seama ce e cu adevarat important pentru mine.. si ca ar fi trebuit sa-mi stabilesc niste prioritati si,mai important,niste limite. Doua luni de zile nu am fost in stare sa-mi pun limite..si incepand de maine voi suporta consecintele..
Trebuie sa ma mobilizez cumva fiindca am multe chestii in cap si fara vointa nu o sa le fac niciodata. Iar am scris fara cap si fara coada (foarte buna carte,btw.) dar nu conteaza. Simteam nevoia sa scriu..sa scriu si altceva exceptand dramele alea de zi cu zi.. sa scriu exact ce-mi trece prin cap si exact ce mi se intampla.
Sper sa nu ma insel si de data asta. Serios,am dat prea multe rateuri,as suporta inca unul dar nu mai vreau. Pur si simplu,vreau sa-mi demonstrez mie ca pot sa iubesc si sa fiu iubita si sa lupt pentru vise si sa reusesc !
Si da,am renuntat la un vis.. fiindca nu mai aveam de ales si cred ca asa e mai bine pentru amandoi. Everything could be everything if only we were older. But we're not.
Acum zambesc..