Alta dimineata cu aceeasi stare imputita..
Am gasit niste cafea rece in ibric. E buna si aia pentru o dimineata de genul asta. Nu am mai scris de mult timp. Sau am incercat sa scriu si m-am oprit. Poate nu mai am ce sa scriu. Poate am epuizat toate etapele rebeliunii adolescentine si am ramas cu o viata insipida si lipsita de probleme. Te-am visat azi-noapte. Nu mi-a mai trezit nicio emotie. Nici macar faptul ca ai uitat de ziua mea nu mi-a mai trezit nicio emotie,ma asteptam la asta. Dezamagirea mea porneste din faptul ca nu mai am de ce sa ma agat,ca m-am pierdut visand la povesti romantice si acum am ajuns si eu sa le consider fade,inutile. Pur si simplu ma gasesc traind povesti care nu sunt ale mele, m-am trezit confruntandu-ma cu probleme care nu imi apartin, bucurandu-ma de realizarile altora si fiind dezamagita de esecurile altora. E mai comod asa,ce-i drept. Totusi,eu unde sunt in ecuatia asta?
[20 decembrie 2011]

4 in the wind. once again.

Si chiar a trecut mai mult de un an de cand n-am mai facut asta.. si totusi e la fel de placut ca intotdeauna. Acelasi miros de fum,acelasi "wind of change" inainte de culcare,aceeasi liniste. Si de ce am lasat sa treaca un an pentru a repeta experienta asta? Cine a gresit mai mult? Tind sa cred ca eu,in fond,eu tot timpul gresesc.. dar dupa noaptea asta mi-a revenit speranta ca mai putem fi ce am mai fost. Ca putem adormi mai des tinandu-ne de mana. Fiindca ne-am regasit una pe cealalta. Cu tot cu ciudateniile noastre si cu punctele de vedere complet diferite de multe ori.. suntem tot noi. Si cred ca mai avem multe de invatat pentru a nu ne mai repeta greselile,pentru a nu mai lasa sa treaca timpul asa pe langa noi.
Orice ar fi,m-am trezit cu zambetul pe buze. Si iti multumesc pentru asta.
La multi ani,pestisorul meu !

start.

Noapte alba. Inca una ca multe altele..da' fara drame. Nu mai am sau daca am sunt aceleasi vechi si interminabile de care m-am plictisit si eu. Momentan ma preocupa trecerea timpului.. ireversibila. Dar asta nu-i o noutate pentru nimeni. Toti avem in urma regrete,realizari,dezamagiri,sentimente. Toti avem un trecut. Chiar si eu. Oricat de mult mi-ar placea sa ma pot reinventa asa,oricand imi doresc un nou inceput.. am un trecut. Si incep sa mi-l asum. Dar mai important este ca am un prezent pe care nu-l va trai nimeni altcineva in locul meu si un viitor care imi zambeste. Interesant este cum se suprapun astea trei.. fiindca la un punct orice decizie luata in prezent va deveni trecut dar ne vom lovi din nou de ea in viitor. Poate nu-i asa bine sa lasi lucrurile sa vina de la sine. Poate nu strica sa-ti fortezi putin destinul. La un moment dat ziceam ca nu mai vreau sa risc nimic.. dar de ce nu? Am revenit la ganduri mai bune si voi risca totul pentru ce-mi doresc. Doar ca de data asta vreau sa risc intr-un mod mai responsabil. Probabil notiunea de risc responsabil este inexistenta dar va capata o forma. Cu niste prioritati clar stabilite de data asta .. mai bag o fisa. Cu trecut cu tot,asa cum o fi el. Nu vreau sa mai pierd timp, am pierdut prea mult.. "mergem inainte chiar si atunci cand stam pe loc."
Si fara a avea vreo legatura cu ce am avut eu de zis..
He's just a friend of mine..

Ar fi cazul sa schimbam macazul.
Ma gandeam eu ca tot s-au intamplat atatea in ultima vreme.. daca tot gresesc de ce sa-mi repet greselile? De ce n-as face altele noi? De ce nu as incerca sa ma reinventez? E un moment potrivit pentru schimbari. E momentul perfect pentru a face lucrurile asa cum trebuie, pentru a folosi ce am invatat pana acum. O sa iau asta ca pe un inceput desi momentan nu pot spune ca a aparut ceva nou,poate doar starea mea de spirit.
Cat despre el.. nu ii doresc decat sa fie cu adevarat fericit,eu cred ca merita. Si poate sfarsitul nu-i aici dar eu am spus tot ce am avut de spus,de aici nu mai depinde de mine.. domnisoara fotograf din Bucuresti isi ia o pauza. :)
Si in final o piesa pe care am descoperit-o noaptea trecuta si mi-a indus o stare de-a dreptul simpatica. Enjoy.

trip emotional.

Tu n-ai avut curaj..
Nu mai vreau sa astept. Nu mai pot sa astept,nu mai am rabdare.Nu mai am decat doua optiuni - sa renunt sau sa fac eu ceva. Dar pentru ce? Nu am pentru ce.
Voi renunta si oricat de tare ma doare asta poate va fi mai bine. Ma voi dedica lucrurilor care chiar conteaza acum. Imi voi aminti cum sa traiesc pentru mine nu pentru un vis care s-a stins demult. Cica s-a terminat iarna. Martie.. prima zi din martie. Desi inca ninge parca se simte o schimbare. Parca imi placeau schimbarile,viata mea era plina de schimbari.. acum de ce mi-e frica? Poate pentru ca au trecut atatea luni pe langa mine si nu am fost capabila sa schimb nimic. Si acum sunt prea multe de schimbat..dar exista un inceput pentru toate,nu?

is it love?

De ce absolut tot ce ma inconjoara ma duce cu gandul tot acolo? La acelasi vis frumos. De ce am ajuns sa te caut inclusiv in cartile pe care le citesc,in piesele pe care le ascult,in fotografiile pe care le privesc?
"E destul de grav fiindca imi dau seama ca omul asta nu are insusiri deosebite,poate nici cusururi suparatoare. Defapt,nici nu-l cunosti. Dar poezia pe care i-o atribui,si care e poate mai curand reflexul peisajului, inteleg ca-i foarte atragatoare. Si inteleg ca vei confunda intotdeauna dragostea de mare si de soare cu sentimentul straniu pentru el si,in felul asta,nu te vei lecui usor. Acesta va fi un rival foarte tare pentru oricine te va iubi..uneori ma intreb daca exista cu adevarat.."
Da,uneori si eu ma intreb daca exista cu adevarat.Nu el ca persoana,de asta sunt destul de convinsa ca exista.. el in forma asta atat de sincera,omul de care m-am indragostit. Exista? Sau pur si simplu i-am atribuit lui niste calitati pe care le cautam? Oare? Oare in acea reverie a mea de 6 zile am fost capabila sa creez un personaj? Un personaj complet inexistent.. complet fictional? Ca si cum l-am silit pe el sa fie actor in filmul meu..
As vrea sa stiu asta,m-ar ajuta destul de mult. Poate as invata sa pierd. Dar nu exista decat o cale sa aflu toate astea. Sa-l am langa mine,pe el. El,omul,predispus greselii. Care poate ma iubeste sau poate nu.. el cu adevarat si sa am timp sa observ cat din ce am vazut eu a fost real si cat a fost iluzie.
Poate nu voi avea ocazia asta niciodata sau poate o voi avea prea tarziu.. pana atunci aceleasi intrebari fara niciun raspuns si aceeasi parere de rau.

prea sus.

"I'll always remember you like a child,girl.."

Intotdeauna. Fiindca asta erai. Probabil ca multe se vor rezuma la tine de acum inainte. Si cu siguranta e prea tarziu. Nu ti-ar fi placut sa ma vezi asa si daca,chiar ma vezi de undeva de sus (desi,recunosc,am dubii..) imi pare rau.Si e ciudat ca vietile noastre nu se schimba cu absolut nimic,totul a revenit la normal.. doar ca vom trai de acum inainte cu inca un gol in suflet. Gol pe care nu ar fi trebuit sa il lasi tu,gol caruia inca nu ii gasesc nicio explicatie. Nu e prima oara cand fac asta,cand raman cu regretul ca poate nu ai stiut niciodata cat insemni pentru mine,ca nu am mai apucat sa-ti demonstrez,cel putin nu in ultima vreme.. dar ma consolez cu ideea ca acum stii,poate stii mai multe decat ti-as fi putut eu demonstra vreodata. Si totul mi se pare o gluma proasta. Dar gluma asta proasta e viata mea. N-o sa permit sa devina mai proasta de atat. O sa lupt,pentru esenta aia a mea,pentru sufletul meu,oriunde s-ar afla el acum..
Iar tie nu pot sa-ti promit decat ca ne vom revedea candva si vei fi din nou sora mai mica pe care nu am avut-o niciodata.. si pe care nu trebuia s-o las sa plece de langa mine. Nu stiu cand se va intampla asta,nu vreau sa decid eu.. dar voi veni..

De ce?

Cat mi-am dorit sa nu se ajunga la asta.. nu asa. Si acum ca s-a ajuns,mai brusc decat ma asteptam,nu mai am habar incotro s-o iau. Sincer. Si as accepta sa mai acord o sansa,sa mai incerc o data.. dar de ce? De ce cand sunt constienta ca o sa se ajunga tot acolo. Nu are niciun sens. Sa ne fac mai mult rau decat am facut deja? Pentru cateva saptamani,luni de fericire aparenta? Merita?.. Un capitol pe care mi l-am dorit incheiat intr-un mod mai placut si s-a transformat intr-un adevarat cosmar !
Urasc cand se intampla asta. Cand iar am impresia ca stiu exact ce trebuie sa fac ca sa fie bine,se da totul peste cap si reincep.. cu o greseala. Sau mai multe.
Si asa.. multe inceputuri fara nicio concretizare,inutile,care nu fac decat sa-mi complice si mai tare existenta. De ce sa mint? O perioada e ok. Pe urma constat ca daca nu faceam astea mi-era mult mai simplu. Cand o sa ma opresc din fuga asta continua de bine?
Cat despre fericirea mea,la fel de clar cum stiu unde se afla stiu ca n-o sa pun mana pe ea prea curand. Stiu doar ca incep s-o caut in tot mai multe lucruri mai mult sau mai putin in regula.
Ba.. noi sa fim sanatosi,nu?

ssdd.

O seara obisnuita in care stau sub patura,cu laptopul in brate si ma gandesc. Daca mai si gandesc,uneori uit. Ce ar trebui sa fac eu acum? Sa invat la psihologie si la chimie,ultima mea sansa pentru a evita corigenta. Sansa pe care o pierd secunda cu secunda. Ce fac? Nimic. Ma simt obosita dar nu pot sa dorm,vreau sa scriu dar nu stiu ce,vreau sa invat dar nu ma pot concentra,vreau sa ascult muzica .. nu stiu nici macar ce sa ascult ! .. cred ca o sa caut un radio,ceva. Nu sunt nici fericita,nici macar trista. Nu sunt. Deloc.
As vrea o ciocolata calda,n-am decat cafea si ceai. As vrea sa fumez o tigara,imi amintesc ca le-am lasat pe toate la A. As vrea sa discut cu cineva.. si incep sa discut dar ma plictisesc. Surprinzator de repede. M-as plimba.. e si prea tarziu si prea frig. Am vreo doua carti de terminat. Citesc maxim 10 pagini si renunt desi imi plac ambele. E o zi d-aia nefericita in care nu-mi place nimic. Nimic nou nu se intampla.. dorinte prea putine. Si fix in zilele astea in care as avea multe de facut pe mine ma loveste oboseala. Si lenea,mai ales lenea.
O singura chestie mi-ar face cu adevarat placere acum.. vara ! Sa fie cald si soare si sa imi permit sa am starea asta. Sa am timpul necesar pentru starea asta ! Sa nu mai am n cacaturi de facut pe ultima suta de metri si sa nu mai am stresul asta permanent ca habar nu am ce o sa se intample. Inca 2 zile de stres.. si pe urma inca 5 luni. Si tot asa. Dar in momentul asta nu vreau nimic mai mult. Decat vara.. chiar si aici in Bucuresti.. in parc,pe iarba.. sa ma uit la cer.. ore intregi. Pana imi revin. Defapt.. cu prima ocazie ma izolez cateva zile la tara. Fara net,telefoane si alte d-astea.
Ah,degeaba fac planuri de acum. Sa fim sanatosi pana la vara..
Pana atunci poate as mai vrea sa-ti pun niste intrebari dar mi s-a luat de aceleasi intrebari fara raspunsuri si fara vreo rezolvare. De 7 luni de zile acelasi lucru,aceeasi problema si defapt aceeasi fuga de probleme.
E doar o stare generala..

we looked pretty happy,no?

O sa postez acum niste randuri pe care nu mi-am facut curaj sa le postez cand le-am scris. Acum nu mai am absolut nimic de pierdut.. nu ca pana acum as fi avut. Problema e ca nu stiu cat mai cred in cuvintele astea,in propriile mele cuvinte..


"I tried so hard..
Nici nu mai stiu ce am incercat. Am incercat sa te fac sa ma iubesti,am incercat sa te aduc langa mine.. apoi am incercat sa te uit. Nimic nu mi-a reusit. Nu mai incerc nimic.. sa incerce timpul pentru mine,poate el reuseste. Intr-un fel.. mi-am fortat destinul. Ce ma sperie pe mine e ca acum de mine,de destinul meu,mai depinde cineva.
Noptile in care nu pot sa dorm si imi amintesc secunda cu secunda tot ce am trait impreuna sunt din ce in ce mai multe si din ce in ce mai lungi. Am inteles totusi ca ni se cer sacrificii mult prea mari ca sa putem fi impreuna. Si degeaba zic acum ca eu as fi facut asta pentru tine,ca as fi lasat totul in urma .. nu garantez. Ma ascund dupa faza cu varsta si mi-e mult mai usor sa zic ca as face asta dar nu pot. As fi putut.. dar am reusit sa raman rationala. Asta nu inseamna ca te iubesc mai putin. Inseamna ca fara compromisuri imense din partea mea sau din partea ta nu se va intampla. Iar.. iubirea bazata pe sacrificii nu e o varianta atat de placuta precum imi imaginam. Nu vreau sa fiu pusa in fata unei decizii de genul asta.. la modul de ori imi las viata de aici,buna sau rea,oricum ar fi si vin la tine sau te-am pierdut. Si imi dau seama ca fix cu o astfel de decizie te-am pus eu sa te confrunti. Alegerea pe care ai facut-o e logica,lucrurile nu sunt nici pe departe atat de simple cum le credeam. Si ce am zis.. ca daca m-ai fi iubit cu adevarat ai fi facut asta. Si daca faceai asta ce se intampla? Nu era cumva un risc mult prea mare? Eu neavand posibilitatea sa te ajut iar tu neavand nici macar certitudinea ca daca ajungi aici o sa raman alaturi de tine..
Stii ce e ironic? Ca desi ai ales sa ramai acolo nu m-ai pierdut si nici nu cred ca ma vei pierde vreodata. Fiindca indiferent de ce fac pe viitor o parte din mine a ramas acolo,langa tine..
Recunosc,m-am grabit. Am vrut sa fie totul bine si am uitat ca totusi nu traim in filme si ca aceste cateva sute de kilometri distanta sunt greu de ignorat."

Auch.

Ca mi-am dorit sau nu.. postarea asta se rezuma strict la noi. La noi doua,mama.
De ce? Fiindca la fel de bine cum simt ca viata mea iar se da peste cap si nu mai am nici cea mai vaga idee despre notiunile de "bine" si "rau". Cele mai stupide notiuni in momentul de fata. Pentru mine una sunt un cosmar. Dar,revenind.. la fel de bine cum simt asta simt cum ma fac bucati de fiecare data cand te vad plangand. Si plangand din cauza mea,asta e nenorocirea. Azi nu am avut taria suficienta pentru a te privi in ochi si ma indoiesc ca ar trebui s-o mai am vreodata. Cum am ajuns pana aici? Nu atat ca situatie ca asta o s-o rezolv cumva presupun.. dar ca psihic? Cum dracu am reusit performanta de a deveni "monstruletul" care sunt acum? Nu mai e nici macar trista toata faza. Mai mor un pic.. si ce daca? Le pasa lor,mie nu. Asta ma enerveaza maxim. Sigur,sa stau eu linistita gandindu-ma ca nu-s eu singura ta problema.. in momentul de fata chiar daca nu sunt singura sunt cea mai mare. Si nu doar problema.. si responsabilitate pe deasupra.
Desigur,trecem peste.. nu de alta dar nu prea avem de ales. Familia nu ti-o alegi, suntem cam legate.. din pacate sau din fericire.. cel putin inca doi ani. Pe urma ce-o fi sa fie. Stiu ca daca exista posibilitatea asta nu garantez ca mai eram aici acum. Si nu te pot invinovati pentru asta.


Mama,stiu ca nu-s destul de bun de pus in rama
Dar n-am regrete,stii,refuz sa cred ca sunt o drama..