is it love?

De ce absolut tot ce ma inconjoara ma duce cu gandul tot acolo? La acelasi vis frumos. De ce am ajuns sa te caut inclusiv in cartile pe care le citesc,in piesele pe care le ascult,in fotografiile pe care le privesc?
"E destul de grav fiindca imi dau seama ca omul asta nu are insusiri deosebite,poate nici cusururi suparatoare. Defapt,nici nu-l cunosti. Dar poezia pe care i-o atribui,si care e poate mai curand reflexul peisajului, inteleg ca-i foarte atragatoare. Si inteleg ca vei confunda intotdeauna dragostea de mare si de soare cu sentimentul straniu pentru el si,in felul asta,nu te vei lecui usor. Acesta va fi un rival foarte tare pentru oricine te va iubi..uneori ma intreb daca exista cu adevarat.."
Da,uneori si eu ma intreb daca exista cu adevarat.Nu el ca persoana,de asta sunt destul de convinsa ca exista.. el in forma asta atat de sincera,omul de care m-am indragostit. Exista? Sau pur si simplu i-am atribuit lui niste calitati pe care le cautam? Oare? Oare in acea reverie a mea de 6 zile am fost capabila sa creez un personaj? Un personaj complet inexistent.. complet fictional? Ca si cum l-am silit pe el sa fie actor in filmul meu..
As vrea sa stiu asta,m-ar ajuta destul de mult. Poate as invata sa pierd. Dar nu exista decat o cale sa aflu toate astea. Sa-l am langa mine,pe el. El,omul,predispus greselii. Care poate ma iubeste sau poate nu.. el cu adevarat si sa am timp sa observ cat din ce am vazut eu a fost real si cat a fost iluzie.
Poate nu voi avea ocazia asta niciodata sau poate o voi avea prea tarziu.. pana atunci aceleasi intrebari fara niciun raspuns si aceeasi parere de rau.

prea sus.

"I'll always remember you like a child,girl.."

Intotdeauna. Fiindca asta erai. Probabil ca multe se vor rezuma la tine de acum inainte. Si cu siguranta e prea tarziu. Nu ti-ar fi placut sa ma vezi asa si daca,chiar ma vezi de undeva de sus (desi,recunosc,am dubii..) imi pare rau.Si e ciudat ca vietile noastre nu se schimba cu absolut nimic,totul a revenit la normal.. doar ca vom trai de acum inainte cu inca un gol in suflet. Gol pe care nu ar fi trebuit sa il lasi tu,gol caruia inca nu ii gasesc nicio explicatie. Nu e prima oara cand fac asta,cand raman cu regretul ca poate nu ai stiut niciodata cat insemni pentru mine,ca nu am mai apucat sa-ti demonstrez,cel putin nu in ultima vreme.. dar ma consolez cu ideea ca acum stii,poate stii mai multe decat ti-as fi putut eu demonstra vreodata. Si totul mi se pare o gluma proasta. Dar gluma asta proasta e viata mea. N-o sa permit sa devina mai proasta de atat. O sa lupt,pentru esenta aia a mea,pentru sufletul meu,oriunde s-ar afla el acum..
Iar tie nu pot sa-ti promit decat ca ne vom revedea candva si vei fi din nou sora mai mica pe care nu am avut-o niciodata.. si pe care nu trebuia s-o las sa plece de langa mine. Nu stiu cand se va intampla asta,nu vreau sa decid eu.. dar voi veni..

De ce?

Cat mi-am dorit sa nu se ajunga la asta.. nu asa. Si acum ca s-a ajuns,mai brusc decat ma asteptam,nu mai am habar incotro s-o iau. Sincer. Si as accepta sa mai acord o sansa,sa mai incerc o data.. dar de ce? De ce cand sunt constienta ca o sa se ajunga tot acolo. Nu are niciun sens. Sa ne fac mai mult rau decat am facut deja? Pentru cateva saptamani,luni de fericire aparenta? Merita?.. Un capitol pe care mi l-am dorit incheiat intr-un mod mai placut si s-a transformat intr-un adevarat cosmar !
Urasc cand se intampla asta. Cand iar am impresia ca stiu exact ce trebuie sa fac ca sa fie bine,se da totul peste cap si reincep.. cu o greseala. Sau mai multe.
Si asa.. multe inceputuri fara nicio concretizare,inutile,care nu fac decat sa-mi complice si mai tare existenta. De ce sa mint? O perioada e ok. Pe urma constat ca daca nu faceam astea mi-era mult mai simplu. Cand o sa ma opresc din fuga asta continua de bine?
Cat despre fericirea mea,la fel de clar cum stiu unde se afla stiu ca n-o sa pun mana pe ea prea curand. Stiu doar ca incep s-o caut in tot mai multe lucruri mai mult sau mai putin in regula.
Ba.. noi sa fim sanatosi,nu?