reborn.

I do believe that it's not over tonight.. Nu,nu e sfarsitul. E doar un inceput. Nu stiu exact spre ce ma indrept,dar se contureaza un drum destul de interesant. Am invatat sa ma detasez,am avut timp sa observ ca viata poate duce mult mai departe decat credeam eu. Am vazut ca dincolo de esecurile de care ma plafonam eu se intind o multime de alte posibilitati,o multime de alte esecuri si o multime de alte reusite. Am avut libertatea la care am tanjit toata adolescenta si nu am facut lucruri extraordinare cu ea. M-am temperat si am constatat ca o cafea alaturi de un prieten bun si o discutie placuta valoreaza mai mult decat o noapte pierduta in mod inutil. Am constatat ca sustinerea pe care mi-o poate oferi o persoana valoreaza mai mult decat niste jocuri de orgoliu. Am invatat ca respectul e cel mai bun lucru pe care ti-l poate oferi cineva si vreau sa ajung sa il merit pe deplin. Am trait prea multa vreme cu impresia ca am vazut tot ce era de vazut pe aici si am uitat sa tin ochii deschisi. Si cand i-am deschis am fost surprinsa sa vad cate am pierdut. Am pierdut starea de bine pe care ti-o poate da o zi insorita,am pierdut placerea unui ceai cald intr-o zi ploioasa,am pierdut caldura unei imbratisari. Acum cand redescopar toate astea si alte sentimente placute de care am crezut ca ma pot lipsi ma simt ca un copil. Un copil care descopera lumea si incearca s-o inteleaga. Cu pasi mici,savurand orice moment ca si cum ar fi prima oara. Si ultima totodata. Pentru toate micile placeri ale vietii pe care le-am ignorat in ultima perioada voi tine ochii larg deschisi.

On parle toujours du premier amour, il y en a donc un second ? Se pare ca sunt cateva lucruri care nu se vor schimba niciodata,se pare ca oricat as incerca sa fug tot ma ajung din urma la un moment dat. M-a surprins faptul ca am ajuns iar in situatia asta,am ajuns din nou,dupa atata timp,in fata omului pe care nu credeam ca o sa-l mai vad vreodata. Am ajuns iar sa-mi petrec noptile in dreptul geamului gandindu-ma la toate prostiile,fumand tigara dupa tigara si ascultand niste piese relativ patetice. Incep sa ma conving ca momentele astea sunt parte din mine,din felul meu de a fi. Inca sunt surprinsa dar sunt convinsa ca am facut ceea ce trebuia. In sfarsit,dupa doi ani de zile,ma simt impacata cu ce simt,cu ce s-a intamplat. Nu mai am regrete sau frustrari in ceea ce il priveste si asta ma face foarte fericita. Mi-am demonstrat ca nu a trecut timpul degeaba pe langa mine,mi-am demonstrat ca sunt putin mai matura si mai rationala. Sunt capabila sa iau toata situatia asta asa cum e,sa accept si sa inteleg ca au existat niste motive clare pentru care nu a iesit asa cum am vrut eu. Si,cel mai important,acum pot vorbi cu el si despre el sincer,deschis,cu zambetul pe buze. Fara lacrimi in ochi,fara jumatati de masura si fara drame. Am incercat atat de mult sa-l uit,sa-l scot definitiv din inima mea incat am uitat sa traiesc propriu-zis. Traiam din dorinta de a demonstra diverse chestii,din orgoliu,din incercarile de a trece peste. Se pare ca e mult mai bine sa traiesc impacata cu ideea ca va avea intotdeauna un loc special in inima mea. Asta nu se va schimba niciodata..dar..e un loc,nu toata inima. Una peste alta,acum ca mi-am delimitat cat de cat clar sentimentele imi dau seama ca sunt chiar bine. Cu toate ca imi place mie sa ma complic si de multe ori ma pun singura in situatii proaste,nu am de ce sa ma plang. Am timpul si ocaziile necesare sa schimb ce e de schimbat in viata mea,o am pe mama care m-a sprijinit intotdeauna si care merita tot ce as putea eu sa-i ofer,am niste prieteni extraordinari care au stat langa mine in toate cacaturile in care m-am bagat si am o relatie care poate evolua destul de frumos. Mi-am fortat indeajuns de mult norocul pana acum,am vrut sa vad cat mai repede cum e viata si am vazut. M-am grabit sa cresc si am reusit,am vrut sa invat sa ma descurc singura,am invatat..am incercat tot ce mi-am dorit sa incerc pana acum,am facut greseli pe care nu ar fi trebuit sa le fac niciodata,am iertat greseli pe care n-ar fi trebuit sa le iert niciodata. Am ranit,am fost ranita. Am mintit,am pus prea mult pret pe un orgoliu inutil,m-am simtit prea puternica cand nu eram. Dupa toate astea,nu ma mai grabesc nicaieri. Nu as putea spune ca regret ceva din ce am facut,dar sunt foarte multe cu care nici nu ma pot mandri. Stiu ce am devenit si stiu ce pot deveni. Stiu ce vreau..doar ca de acum inainte o sa am rabdare.

A trecut un an de cand ai plecat dintre noi..
Inca mi-e greu,inca ma doare ca nu iti mai vad zambetul, ca nu te mai aud razand,nu iti mai vorbesc, nu iti mai sterg lacrimile de pe fata.
Pastrez amintirea zilelor cu tine,discutiilor interminabile,noptilor albe si prostiilor facute impreuna. Nu te voi uita niciodata!

"Stelele care cad nu pier..stelele care cad se duc pe un alt cer."